În vara lui 2019 mi s-a propus să mă alătur unui proiect independent, în calitate de coordonator. La momentul respectiv ideea era să filmăm și să montăm un clip despre Târgu Neamț cum nu se mai văzuse până atunci la noi, care să spună mai multe povești ale locului într-una singură, fără să folosească nici măcar un cuvânt, ci doar prin imagini și sunet.

Proiectul trebuia realizat cu un buget cât mai mic posibil, pentru a demonstra că dacă se vrea cu adevărat, orice este posibil. Concret, am făcut chetă, în funcție de posibilitățile fiecăruia și toți cei implicați au sprijinit proiectul cum au putut.

Cea mai mare dintre provocări a fost să găsim prieteni și cunoștințe care seamănă cu personajele pe care doream să le prezentăm, astfel încât publicul să înțeleagă despre cine este vorba dar fără să le arătăm fețele. Apoi fel de fel de idei au început să apară – cum ar fi să facem o punte peste timp, să pornim de la povești din trecut, cu o coloristică desaturată și să ajungem ușor-ușor în zilele noastre la full color etc.

Și pentru filmările aeriene am căutat fel de fel de soluții care să nu ne coste în prima fază. Îmi amintesc că au fost inclusiv propuneri să legăm GoPro-ul de un băț lung sau de un balon cu heliu. Până la urmă am apelat la un prieten cu dronă pentru filmările scurte și joase și la o societate din Suceava cu o dronă ultra-performantă pentru filmările de calitate superioară de la înălțimi mari. Privind în urmă, filmările respective și-au meritat toți banii.

Nici recuzita, costumele și locurile pentru filmări nu au fost ușor de ales. Pentru opincile lui Nică am cumpărat vinilin și l-am pus pe tata la treabă. Manunscrisul lui Creangă a fost fotografiat pe peretele casei memoriale, apoi l-am prelucrat si l-am tipărit folosind anumite tehnici pentru a-l face să pară vechi și autentic. Pentru secvența cu Ștefan am folosit o “față de catedră” plușată pe post de pelerină. Pe calul Pablo l-am “obținut” după foarte multe telefoane și intervenții. Au fost câteva persoane cu cai până la acel moment, dornice să se implice, dar aveau caii negri sau de altă culoare iar noi am vrut alb. Pentru răsăritul “timelapse” de la început, ne-am trezit cu noaptea în cap și am urcat pe deal la Agapia printre câini care ne lătrau, am fixat telefoanele pe trepied și am așteptat să apară soarele. Pentru cele câteva secunde de răsărit timelapse am filmat cam 40 minute și ne rugam să nu dea eroare telefoanele, că pierdeam răsăritul și trebuia să revenim a doua zi.

Deși au fost și unele critici la adresa clipului final, privind în urmă, cu toate ideile năstrușnice care au fost lansate în zilele alea, toate piedicile și complicațiile de care ne-am lovit, toate eforturile depuse și nu în ultimul rând, bugetul mic, eu sunt încântat de ceea ce a ieșit și de implicarea tuturor. Aproape că nu-mi venea să cred când am văzut montajul final.

Un alt proiect de suflet în care m-am implicat, apreciat de unii, criticat de alții, a fost realizarea unei replici a coroanei lui Ștefan cel Mare, pornind de la modelul creat, sfințit și expus la Putna în 2018. Știam că echipa care a lucrat la reconstituirea respectivă a depus eforturi mari privind documentarea și mai știam că trebuie să fi costat o mică avere. Cum o văzusem doar în poze până la acel moment, am decis să dăm o fugă la Putna și să vedem și piesa din muzeu în realitate.

Din nou am pornit de la un buget foarte mic și din nou ne-am întrebat cum putem face ca o astfel de coroană să existe și la noi? Și a plouat cu idei năstrușnice, de tipul: Mergem cu scannerul 3D la Putna, îi rugăm să ne permită să o scanăm, apoi o scoatem la CNC si o vopsim cu auriu. Ne-am dat seama repede că nu e fezabil și am renunțat la ideea asta. Apoi am fost și am stat de vorbă cu diverși artiști care prelucrează sub diverse forme metale, cum ar fi forjarea fierului sau turnarea bronzului. Ne-au spus toți că nu pot să se implice, că un asemenea model e foarte greu de obținut, cu toate detaliile. Am ajuns inclusiv la comunitatea rromă unde unul dintre artiștii cu care am stat de vorbă ne propunea un fund de galeată din tablă, modelată la ciocan. Acum când îmi amintesc râd, gândindu-mă câte idei nepractice am tăiat de pe listă.

În cele din urmă, tehnologiile avansate ne-au salvat din nou și ne-am îndreptat atenția către printarea 3D. Dar pentru asta ne trebuia un model 3D computerizat și așa am cooptat un artist din Craiova, de care am fost foarte mulțumiți. Pentru modelul 3D a fost nevoie întâi de un desen computerizat 2D. Iar înainte de toate astea, a fost un desen de mână, realizat de tatăl meu. Pietrele și perlele nu le-am găsit în magazinele din România fix așa cum le-am vrut. Fie n-aveau forma, fie n-aveau culoarea sau dimensiunile dorite. Așa că am extins căutările și am început să privim spre alte zări. Pe majoritatea le-am adus din Hong Kong și Frankfurt, dar au mai fost cumpărate și din alte câteva locuri. Fiind din surse diferite, am tot primit câte un pachețel mic, adunându-le pe toate pe parcursul mai multor săptămâni.

Printarea 3D s-a făcut și ea pe durata mai multor zile, la o societate din București. Provocările au fost multiple și aici, deoarece o parte din detalii nu ieșeau bine din prima, și am fost nevoiți să tipărim anumite părți separat și să le asamblăm ulterior.

La aplicarea foiței de aur pe suprafața coroanei, a lucrat un artist din zona noastră, mutat în Constanța de câțiva ani. În ultima etapă, am aplicat pietrele și perlele la București, după care am adus-o acasă. De Sfântul Ștefan a avut loc sfințirea la Adormire. Ulterior am donat-o către Complexul Muzeal Neamț. Astăzi ea poate fi văzută în Cetate, expusă alături de replica sabiei domnești.

Nu cred că mai este un secret pentru nimeni că între actuala conducere a orașului și tinerii din oraș, liceeni, studenții plecați la facultate, chiar familiile tinere cu copii, există o ruptură puternică. În toată activitatea mea, politică și nu numai, am avut ocazia să întâlnesc deseori tineri nemulțumiți de situația lor, de felul în care evoluează lucrurile, de lipsa perspectivelor și a unui viitor pentru ei în orașul nostru. Tineri care mă întreabă “Vlad, ce facem? Cât îi mai lăsăm în pace, să facă doar ce vor ei pentru ei și ai lor?”.

Am simțit nevoia puternică de a-i aduna pe toți în fața primăriei să protestăm, cu pancarte pe care să le scriem toate nemulțumirile. Să le batem obrazul, pentru salariile mari pe care și le dau singuri cand lucrurile nu merg, pentru lipsa locurilor de muncă, pentru situația câinilor comunitari, pentru cerșetori, pentru toate lucrările proaste și pentru felul în care e privit orașul nostru în ansamblul lui, la nivelul țării. Apoi am realizat că există riscul unor presiuni asupra participanților. Că s-ar putea să fie abordați ulterior, unul câte unul – nu e o surpriză pentru nimeni că în România democratică, în anul de grație 2020, încă se mai merge la intimidare.

Așa că am creat un clip video, în care le-am spus tot ceea ce aveam de spus, împreună cu mai mulți tineri implicați în societatea civilă dar și în partide politice. Și nu ne-am adresat doar factorilor locali, ci politicienilor din întreaga țară, trăgând un semnal de alarmă că nu se mai poate așa. Că noi călătorim și vedem diferențele. Că știm cum arată o administrație performantă și că ea trebuie să fie performantă tot timpul, nu să se mobilizeze doar în pragul alegerilor. Că nu suntem dispuși să mai acceptăm expresia “a furat, dar a mai și făcut”. Pentru că dacă acest “a mai și făcut” este de proastă calitate și rezistă numai până se taie panglica și se fac pozele, apoi se strică a doua zi, chiar nu mai vrem să vedem genul ăsta de lucrări! Pentru noi “a mai și făcut o lucrare proastă”, este egal cu ZERO.