Educație și activitate

Provin dintr-o familie de oameni credincioși. Când am deschis ochii, pe tata l-am găsit sculptând piese de mobilier bisericesc. Asta face și astăzi, neobosit și neîntrerupt.

În perioada 2001 – 2006 am urmat studiile Seminarului Teologic Liceal “Veniamin Costachi” de la Mânăstirea Neamț. Am făcut apoi facultatea de teologie la Universitatea Andrei Șaguna din Sibiu (2006-2010), apoi masteratul în Teologie și Istorie (2010-2012).

Am revenit acasă în 2012 și am început să mă implic în afacerea familiei prin preluarea activității pe numele meu și să lucrez în paralel ca instructor auto. Tot atunci m-am apropiat prima dată și de zona politică, îndemnat fiind de grupul de prieteni din jurul meu.

Societatea pe care o administrez a făcut pași importanți în tehnologizare, trecând treptat în ultimii ani de la sculptura manuală la aparatură performantă tip CNC și crescând astfel complexitatea modelelor pe care le putem face. Mă mândresc cu faptul că arta realizată de mine și de familia mea la Târgu Neamț a ajuns peste tot.

Probabil foarte puțini sunt cei care știu că am făcut lucrări pentru biserici și mânăstiri de prestigiu din România, cum ar fi Mânăstirea Pantocrator sau Mânăstirea Pângărați. Lucrările sculptate de noi la Târgu Neamț au ajuns și la Catedrala din Tessaloniki (Grecia), dar și la biserici din Salzburg (Austria), Bern (Elvetia), Roma, Brescia, Palermo (Italia), Mannheim, Stuttgard și Augsburg (Germania), Chicago, Dallas și New York (SUA), Vancouver (Canada) și lista e lungă.

Pentru ca toate aceste comenzi cu destinație internațională să devină realitate, au fost necesare mii de ore de muncă, nopți nedormite, o planificare atentă a resurselor, o bună colaborare cu toți cei implicați și o logistică a transporturilor de multe ori complicată (chiar și între continente diferite), fiind vorba de produse de artă, mari, grele, fragile și cu un montaj complex la destinatie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •