Uite managerul. Nu e managerul. Jucăm un fel de alba-neagra pe sănătatea publică. În timp ce nimeni nu vorbește despre elefantul din cameră.

E foarte multă agitație în perioada asta cu privire la cine va conduce spitalul din Târgu Neamț în 2025. Dar subiectul este și mai obositor dincolo de rețelele de socializare. Pare că, dintr-o dată, toată omenirea s-a oprit în loc și nu mai respiră. Toți stau cu sufletul la gură și mănâncă popcorn, să vadă dacă actualul fost manager va fi și viitorul (fost) manager.

M-au contactat și pe mine mai mulți, fie să afle care este opinia mea, fie să-mi ceară să mă poziționez ferm pentru una sau cealaltă dintre tabere. Câte unii, foarte insistenți. Nu voi lua partea niciuneia din cele 2 tabere, pentru că nu am suficiente date.

Vă voi spune, în schimb, de partea cui mă poziționez, atât eu, cât și echipa mea:
Suntem de partea copilului care-și rupe piciorul pe terenul de fotbal. De partea bunicii care se împiedică de prag și își rupe șoldul. De partea unchiului care, în urma unor analize, află că are hepatită. De partea verișoarei care își descoperă o tumoră malignă în stadiul 3. Mult prea tânără ca să treacă prin așa ceva. De partea părinților mei, pe care nu-mi doresc să îi internez cu o problemă și să îi externez cu altele… sau, Doamne ferește, mai rău!

Vă pot spune și de partea cui nu suntem:
Nu suntem de partea celor care nu au ce căuta în domeniul medical. Care sunt angajați

prin diverse “obligații” (nu mai exemplific), dar nu au deloc chemare către domeniul sănătății. Nu suntem de partea celor lipsiți de empatie. Nu îi apreciem pe cei care au abordări de tipul: „Mamaie, ai 80 de ani, de ce-ai mai venit? Cât vrei să mai trăiești?” – caz aparent real de luna trecută, povestit de cineva. “Mamaia” cu pricina și-a pierdut viața a doua zi, sub supraveghere medicală fiind. Eu personal, dacă ar sta în puterea mea, i-aș concedia pe loc pe toți cei care rostesc asemenea texte, fără posibilitate de reangajare în domeniul medical. Pentru că din păcate, nu sunt doar niște glume prost alese. Genul ăsta de răspunsuri arată și calitatea omului. Câte unii dintre ei chiar așa gândesc. Să meargă atunci să lucreze în fabrică!

Ceea ce mă preocupă pe mine în mod special și cred că ar trebui să ne preocupe pe toți:
Prea multă lume nu mai poate să doarmă noaptea, de grija funcției cuiva. Prea puțini își amintesc că suntem făcuți din oase și carne. Că îmbătrânim. Că avem în jurul nostru oameni dragi care se pot îmbolnăvi în orice moment. Și că spitalul nostru este încă departe de a ne oferi tuturor respectul și profesionalismul medical, la standardele cuvenite pentru taxele pe care le plătim.

Nu e vorba despre a păstra sau a concedia un manager. E nevoie de o trezire și o responsabilizare generală, a TUTUROR. De la cele 2 tabere de “lobbisti” mai mult sau mai puțin politici, care își dispută prelungirea contractului sau concedierea, până la asistentele care pun bandaje și doamnele care spală pe jos.

Eu de la această responsabilizare aș începe, a tuturor, indiferent cine se va așeza pe scaunul de manager.
Opriți-vă un pic din postări. Din emisiuni și victimizări pe la radio. Din sunat cunoscuții să vă susțină… și reflectați. Oricare dintre noi am putea fi în situația de a intra pe ușile spitalului mâine și oricare dintre noi putem ieși de-acolo într-o cutie de lemn. Aveți copii. Părinți. Bunici în viață, câte unii. Vă pasă mai mult de ce nume e gravat pe ușa unui birou? Sau de felul în care veți fi tratați și îngrijiți, voi și ai voștri?

Nu știu de ce, dar pare că ne scapă tuturor elefantul din camera…